Un bărbat și o femeie au intrat luni, în jurul orei 10, într-o casă de schimb valutar din zona Pieței Unirii din Capitală, și au pretins că realizează un control din partea Gărzii Financiare și a Poliției. I-au spus casierei că unul este polițist, iar celălalt este inspector al Gărzii Financiare și i-au cerut toți banii din casă, pentru a fi confiscați, după ce au constatat niște nereguli imaginare.
Casiera le-a dat celor doi escroci 100.000 de euro, adică toți banii din casierie. Mai târziu, patronul casei de schimb a mers la Garda Financiară unde a aflat că procesul verbal întocmit de cei care luaseră banii este fals. Abia apoi, când trecuseră deja 3 ore de la dispariția banilor, a fost alertată Poliția.
Metoda folosită de cei doi escroci se numește „Maradona”, atât în argoul infractorilor, cât și cel al polițiștilor. Cei doi nu pot fi acuzați de furt, ci doar de înșelăciune și de uzurparea unei calități oficiale.
Citește și Două persoane au păcălit casiera unei case de schimb valutar și au plecat cu 100.000 de euro